Totalul afișărilor de pagină

Bine ati venit !

Informatii despre fosti concurenti NPM , respectiv MPFM

Persoane interesate

sâmbătă, 15 iunie 2013

Interviu LILIANA, fosta concurenta MPFM2




1. Buna, Lili. A trecut ceva vreme de cand ai parasit competitia. Cum s-a derulat viata ta de atunci? Ce schimbari au intervenit? Ceva noutati?

Lili: Buna. Da, am iesit de ceva timp din casa MPFM. Pot spune ca viata mea s-a derulat normal... a inceput cu revederile cu familia si prietenii, dar cu un surplus de prieteni, fapt care m-a bucurat cel mai tare, dupa care am continuat sa traiesc ca si inainte. Nu au intervenit schimbari mari, dar pot spune ca principala schimbare este aceea ca sunt mai increzatoare in mine, fapt care ma ajuta sa evoluez mai rapid si usor.

2. Daca ar fi sa evaluezi parcursul tau in emisiune cum te declari? Multumita? Vreun regret?

Lili: Sunt un om care preia partea buna din orice clipa traita. Sunt foarte multumita de parcursul meu in emisiune, dar cel mai mult ma multumeste faptul ca mi s-a oferit ocazia sa ma autodescopar, sa realizez ca pot fi un om echilibrat, indiferent de orice situatie.

3. Descrie in cateva cuvinte ce a insemnat pentru tine aceasta experienta: participarea la emisiunea “Mireasa pentru fiul meu”….

Lili: Cu siguranta emisiunea "Mireasa pentru fiul meu" nu va ramane doar un titlu de emisiune pentru mine. Este experienta care mi-a oferit ocazia sa intalnesc oameni frumosi, minunati. Prin prezenta mea in aceasta emisiune am invatat ca poti sa accepti oamenii fara sa fii de acord cu principiile lor, am invatat ca totul are un rost si ca din fiecare situatie poti sustrage doar partea frumoasa, pentru ca exista intotdeauna.

4. Ai regretat faptul ca ai parasit competitia cu putin timp inaintea intrarii noilor concurenti? Poate aveai ocazia sa ii cunosti mai bine pe noii intrati?

Lili: Nu traiesc cu nici un regret, dar recunosc ca am avut curiozitatea de a-l cunoaste putin mai bine pe Andrei.

5. Ai placut 3 baieti, din declaratiile tale. Cosmin, la inceput, George pe parcurs, si Andrei, pe care l-ai descoperit din fata micului ecran. Se incadreaza ei in tipologia barbatului preferat? O caracteristica comuna ar fi faptul ca toti 3 sunt linistiti, caractere pasnice, romantici… Dat fiind faptul ca ai avut ocazia sa ii cunosti pe fiecare in parte, cum i-ai descrie pe acesti 3 baieti?

Lili: Da, in primul rand apreciez la un baiat clasicismul bunului simt. Pot spune ca toti trei au un echilibru frumos prin care isi exprima trairile, dorintele si sentimentele. Cred ca modul in care te adresezi celor din jur iti defineste frumusetea exterioara si interioara, iar cei trei sunt unii dintre baietii care comunica elegant, prin zambet...

6. Recent, de Pasti ai revenit in casa pentru a-l cunoaste mai bine pe Andrei, pe care il placusei din fata televizorului. Venisei cu inima deschisa, insa…nu a fost sa fie. A fost o usoara competitie cu Madalina pentru a-l cunoaste pe Andrei sau nu se pune problema? Sa nu uitam ca tot voi doua ati avut o mica ciocnire la inceputul emisiunii, pentru cunoasterea lui George. Daca era cazul de data aceasta, ai fi reintrat in competitie pentru a forma cuplu cu Andrei?

Lili: Da, din drag de Andrei am raspuns pozitiv frumoasei invitatii, dar cel mai mult m-am bucurat de ocazia de a-i revedea pe toti... am facut cateva schimburi de idei si zambete cu toti cei din casa, "vechi" si "noi" ... In ciuda prezentei mele in acest show matrimonial, eu nu sunt adepta competitiilor, deci nu se pune problema ca eu si Mada sa ne fi aflat in vreo competitie.

7. Ai apucat sa ii cunosti pe noii concurenti si concurente, atat la vizita ta de Pasti (pe o parte din ei), cat si la reuniunea voastra, a fostilor concurenti din luna apriliie (ceilalti). Cum ti se par ei, in cateva cuvinte? V-ati fi inteles daca mai erati cu totii in emisiune?

Lili: Sunt cu totii oameni frumosi si speciali in felul lor de a fi. Nu pot privi pe nici unul ca pe un concurent.

8. La inceputul competitiei ai avut o atitudine destul de ferma si cand ai avut ceva de spus ai spus, in special cand ti se parea ca ceva nu e corect, sau aparea vreo nedreptate. Tocmai din acest motiv ai avut mici conflicte cu Clanul Pisicutelor (Madalina, Lorena si Cornelia) dar si cu cativa baieti, printre care Florin si Virgil. Pe parcurs atitudinea ta s-a schimbat, te-ai detasat…. Care au fost relatiile tale cu acestia la parasirea competitiei?

Lili: Intr-adevar, incepusem mai deschisa, cu o mare dorinta de exprimare a ideilor proprii, a propriei persoane, dar am realizat repede ca suntem cu totii ghidati de principii diferite si am gasit acea limita care ne-a ajutat sa ne mentinem la o frumoasa relatie de "colegialitate". De la iesirea mea din competitie, mentin o comunicare placuta cu fiecare.

9. De care dintre fetele din competitie ai reusit sa te apropii sau sa legi prietenii? Sunt celebre prieteniile Andreea-Silvia sau Cristina-Stefania. Tu de care dintre fete te-ai simtit mai apropiata?

Lili: Inca de la inceput mi-am dat seama ca va exista o prietenie speciala intre mine si Corina( un om frumos, sensibil, extraordinar ).

10. Cu care dintre concurentii acestui sezon, fosti sau actuali crezi vei mai tine legatura in afara? Veti mai face reuniuni frumoase ca cele de pana acum?

Lili: Simt ca trebuie sa-i multumesc lui George pentru initiativa celor doua reuniuni frumoase si... la mai multe. Voi tine legatura cu toti cei care vor ramane deschisi in aceasta idee, voi comunica in continuare cu cei care isi vor dori acest lucru.

11. Pe care dintre actualii concurenti ii vezi in tabloul final? Ce cuplu crezi ca va castiga marele premiu?

Lili: Consider ca in tabloul final vor fi cei mai buni dintre competitori impreuna cu cei mai receptivi fata de tema show-ului matrimonial. Umila mea parere este aceea ca marele premiu material nu va fi castigat de nici un cuplu, iar marele castig pe care il ofera emisiunea "Mireasa pentru fiul meu",( pentru ca exista pentru fiecare "concurent", finalist sau nu) il construieste fiecare in parte, asa cum stie mai bine, dar in timp...

12. Consideri benefica experienta de la “Mireasa pentru fiul meu”? Ce ai invatat de pe urma ei? Crezi ca erai pregatita pentru a te casatori?

Lili: Experienta "Mireasa pentru fiul meu" este una dintre cele mai benefice pentru mine. Am invatat ca in viata nu trebuie sa devii puternic, ci sa stii sa-ti accepti si sa-ti fructifici slabiciunile din care poti sa iti faci fiecare clipa frumoasa. Am invatat ca suntem cu totii buni si rai, egoisti si altruisti, dar cel mai important este ce lasam sa domine sau sa ne domine in raport cu noi insine si cu cei din jur.

13. Ce sfaturi ai pentru cei care intentioneaza sa se inscrie la urmatorul sezon? I-ai incuraja sa se inscrie? Ce ar avea de castigat? Dar de pierdut?

Lili: Cred cu tarie ca intreg interviul raspunde la aceste intrebari.
Da, incurajez sa se inscrie la emisiunea "Mireasa pentru fiul meu" pe toti cei care simt nevoia sa se gaseasca si sa descopere cat de mult bine poate face constientizarea diferentei dintre ceea ce iti doresti si ce meriti de fapt sa detii. De pierdut nu e nimic, decat daca voi doriti sa renuntati la ceva de care ati crezut orbeste ca aveti nevoie.

14. Esti o fata talentata, inzestrata cu spirit artistic. Canti, dansezi, scrii poezii. Ce alte hobby-uri sau talente ascunse mai ai? Intentionezi sa continui pe plan artistic, sa iti fructifici talentele? Ce planuri de viitor ai si cu ce noutati sa te asteptam pe viitor?

Lili: Multumesc! Da, mostenesc de la tata spiritul artistic, iar de la mama sensibilitatea expusa in versuri. Desi ma fugareste viata in timp si spatiu, pot spune ca pregatesc o surpriza in multe file pe care o voi impartasi cu toata lumea!

15. Pentru final, ce mesaj ai pentru toti sustinatorii tai si cei care te-au apreciat si iubit?

Lili: Cuvintele frumoase, pline de admiratie, fac bine, criticile sunt cele care construiesc, iar sfaturile reprezinta notiunile care intaresc dorinta de a CONTINUA.
Eu va multumesc tuturor pentru toate acestea!!! Va multumesc pentru ca existati alaturi de noi prin intermediul "Mireasa pentru fiul meu"!


Iti multumesc frumos pentru timpul acordat! Mult succes pe mai departe in atingerea tuturor obiectivelor propuse si sa ai parte numai de zambete si realizari pe toate planurile!

Lili: Eu iti multumesc pentru aceasta initiativa frumoasa si pentru urari!
Sa ne auzim cu bine! Iti doresc spor frumos pe mai departe, ghidat de zambet!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu